Din scurt...

Astazi am vazut in traficul din Bucuresti prima masina cu numar de inmatriculare avand trei cifre - B 100 LAM. Sa ne traiasca si la mai mare!

am masina mea...

Am masina mea,
Sunt pionier,
Si ma mandresc cu ea
Sunt pionier...

Ce sa mai, draguta de ea mi-a fost predata "la cheie" saptamana trecuta si m-a uns la suflet sa o vad asa frumoasa si noua.

Fiind intr-o perioada mai agitata si proaspat revenita din Anglia nu eram cine stie ce entuziasmata cand am mers sa ridic iau masina. Eram mai preocupata de cum ajung acolo, cati bani imi iau la mine, ce hartii imi trebuie si alte prostii in loc sa ma gandesc la masina mea cea noua. Chiar si acolo pana ne-am fatai cu hartii, platit numere, RCA si alea, alea, parca nu am si uitat ca eu sunt pe cale sa imi pun fundul intr-o masina nou-nouta, pentru care am facut o gramada de drumuri, pierdut timp si din pacate facut un credit de-a dreptul monstruos(in ceea ce priveste dobanda).



Dar ta-da! A sosit si marele moment in care sunt condusa la masina, mi se inmaneaza cheile si incepe momentul senzational al dezvelirii! masina era acoperita cu o husa visinie destul de ok, prima data mi s-a parut haios faptul, nu atat faptul ca era acoperita, cat modul de prezentare. Si incepe nenea de acolo sa traga de husa usor, usor de parca ar fi tinut in mana niste oua si se temea sa nu le sparga :D. Ei bine, acela a fost Momentul! Momentul in care masina mea mi-a picat cu tronc. Nu cand umblam ca nebuna sa vad ce sa iau, nu cand am studiat poze si modelele expuse pe la dealeri, ci momentul in care a inceput sa iasa de sub prelata, palma cu palma. Si arata atat de bine :D Curata de sclipea si mirosul ala de masina noua... E tot ce iti poti dori de la o masina.



Sunt atat de incantata de ea, incat chiar daca presurile pe care le-am primit cadoul de la dealer miros de iti muta nasul din loc, nu am luat nici un odorizant de masina. Vreau sa pastrez mirosul de masina noua cat mai mult. Daca as putea as lua o mostra si as inchide-o intr-un borcan si peste luni si luni sa il deschid asa cate un pic sa imi aduc aminte ce bine miroase masina noua.
Nu e cine stie ce masina mea, dar imi place la nebunie, si abia astept sa fac primul drum mai lung sa vad cum se comporta si in afara Bucurestiului, dar ami ales vreau sa ma bucur de ea.



Las si cele cateva poze pe care i le-am facut sa va spune ceea ce eu nu am reusit in scurta poveste de azi.

Povestea martoagei

A fost o data ca niciodata, intr-o frumoasa seara de noiembrie cand...

O soferita berbanta, prin care hormonii topaiau de zor si ai carei neuroni erau plecati in vacanta a hotarat ca e cazul sa o calce mai tare, doar masina noua trebuie purtata cu viteza pe drumurile capitalei pentru a impresiona fetele de pe bancheta din spate.

Si cum calarea soferita noastra noul cal naravas pe nume Megan Doi, un nefericit care se incapatana sa respecte viteza regulamentara ii aparu in fata. Si ce face fata noastra la cei 21 de anisori ai ei? Acceleratia o calca si pe linia de tramvai o lua. Dar vai ce sa fie, ce sa fie, semaforul in fata ii aparu si coloana de masini se infiinta, calutul nostru naravas nemaiavand pe unde sa o ia se proptii in cel din fata lui, dar fiind un cal naravas, care nu crestea intr-o zi cat altii intr-o luna, nu se multumi doar cu un alt cal, din nari fremata si mai lovi un cal, si inca unul si inca unul.

Si asa calatoria eroului nostru spre soare apune, pentru a cauta un nou cal incepu. Intai se infiinta la giudet si calul la inspectie il prezenta. Acolo un mare mester intr-ale potcovirii si nutretului hotari ca calul si-a trait traiul si si-a mancat malaiul si bine ar fi ca eroul nostru ca mearga la domnul vistier sa ceara banii inapoi pe el si cu banii de pe martoaga sa ia unul mai trainic si mai frumos, dar nu pe rau in jos.

Eroul nostru la vistiernic se ducea si jalba in protap si-o punea, dar vistiernicul om calit si preacinstit se codi, ca de calul tanar nu prea mai era, dintii nu si-i prea mai spala si galbeni nu multi merita. Si tot asa scart, scat pana marti il ameti pe nefericitul nostru erou care nici nu mai stia pe unde sa o ia.

Stan patitul nostru, doua luni in cap porumbei trimise, si vistiernicului mila facandu-i-se de un biet crestin, partea sa isi lua si restul de galbeni lui stan dadea. Da acum Stan trebuia martoaga sa o dea si negutatori n-avea; ba negutatori avea, dar unii tuciurii, de galbeni plini.

Ce sa faca omul nostru, cu martoaga nimic nu mai facea, asa ca lua galbenii, spuse bogda proste si merse la negutator sa ia cal nou, ca de poveste, ce nu mananca jeratic, da-i numa' bun de carat desagi. Da aici ce sa vezi, stupize, stupize galbenii nu-i ajungea, asa ca la spatar mergea, trei plocoane facea si asa-i zicea: marite spatar eu om nenorocit ramasei fara martoaga mea si am venit la tine dreptate sa faci si sa-mi dai si mie un galban, doi cal sa iau.

Criza fiind si musterii neavand, spatarul isi rase in barba si cu dulci cuvinte pe Stan il ademeni: om bun, bre' nu te-ngriji ca bani io ti-o dai si cal nou ti-i lua. Da sa tii minte pe langa drum sa nu calci si peste un an cu bani sa te-ntorci, nu un galban doi acolo ci cu suta sa imi vii. Stan in san scuipa, de sfinti injura, fruntea pleaca si accepta.


Orice asemanari cu situatii sau personaje din viata reala nu sunt o intamplare!