Stiu ca e plin de caini vagabonzi, de cersetori, de hoti de buzunare, de tigani, traficul e infernal, doar obisnuiam sa stau si 3 ore in masina pe zi, strazile sunt pline de gropi, unele cladiri stau sa se prabuseasca, totul se blocheaza la prima ploaie sau ninsoare... Totusi iubesc Bucurestiul.
Cum mi-am dat seama de acest lucru? Cu ocazia primului cosmar in care am visat ca am plecat din Bucuresti pentru o scurta perioada de timp si cand am incercat sa ma intorc, numai nu reuseam. Nu mai gaseam serviciu, fara serviciu nu aveam bani de chirie si totul parea extrem de vivid, atat de real incat senzatia de spaima a persistat chiar si dupa trezire.
Din diverse motive, subiective si obiective, mi-am dorit sa ajung aici inca din perioada liceului si chiar daca planurile s-au schimbat pe parcurs si a durat ceva ani sa pargurg drumul, am reusit. Nu stiu cat voi rezista, mai ales ca ritmul e unul alert si daca nu stii sa cauti e greu sa gasesti un loc si timp pentru relaxare si bucurie, dar merita si vreau sa incerc sa ma bucur de orasul asta cu toate partile lui urate si rele.
P.S. primele zile ale primaverii, cand soarele te incalzeste, dar aerul e totusi rece si curat sunt superbe; in acele zile o plimbare prin oras te relaxeaza
Doar o vorbă să-ți mai spun, Manole
7 years ago
